Un alt acasă?...

O plimbare de amiază pentru a-mi explora orașul natal: mă aflu într-o zonă neamenajată aflată pe malul canalului Bega.

Ce poate să dea farmec unui loc uitat de lume (și de către autoritățile locale), banal și deseori neobservat de trecători? Eu reușesc cu ușurință să-l readuc la viață, prin amintire. Biserica baptistă, aflată în imediata apropiere, îmi apare în cale.

Este un loc pe care, odată, în copilăria îndepărtată, îl frecventam duminical împreună cu familia mea. Astăzi…

Mă plimb și îmi revin în amintire toate acele ore petrecute acolo: predicile pline de înflăcărare, fastul serviciului duminical, cântecele religioase și programul separat, dedicat celor mici.

Timidă, tăcută și deloc ușor de observat în această lume care părea atât de perfect construită, continuam să fiu mai mereu prezentă aici, chiar dacă de cele mai multe ori, de pe margine. Era un „acasă” căruia eu simțeam că nu îi aparțin; comunitatea aceasta, pe care ajunsesem să o cunosc atât de bine și să o îndrăgesc, îmi era în același timp străină și îndepărtată.

… Au trebuit să treacă atât de mulți ani pentru a (re)găsi și construi un nou „acasă”: bisericuța ortodoxă dintr-un alt cartier al orașului, pe care astăzi o frecventez cu aceeași regularitate cu care o făceam demult, acolo. Este un loc familiar pe care, în sfârșit, îl pot numi al meu.

Astăzi, dimineața de duminică mă găsesște aici, în noua mea comunitate, participând cu entuziasm și cu seninătate la viața acesteia.

Și totuși… de ce există un alt loc, atât de străin și niciodată cu adevărat „acasă”, ce îmi trezește încă nostalgie și care, oarecum, la fel de mult îmi aparține?…

(Text publicat în cadrul proiectului Timișoara All Around, 2025)